Sunt absolut convinsă că ai făcut-o măcar o dată.

 Fie ai venit târziu din club, fie era Anul Nou, fie ai băut puțin prea mult, fie ai dormit pe la prieteni. Sunt momente în care ori ți-a fost prea lene, ori te-ai simțit prea bine ca să-ți mai aduci aminte să te demachiezi. 

Și știu că știi și tu că nu e bine, teoria o știm cu toții.

Așa că azi nu vreau să mă adaug în lista persoanelor care-ți spun ce să faci, în fond e corpul tău și ai tot dreptul să faci alegeri în numele lui. Dar n-ar fi un pic mai fain dacă le-ai face în cunoștință de cauză?

Aici intervine articolul meu, unul scurt și la obiect (așa mi-am propus cel puțin) în care vreau să-ți împărtășesc tot ce eu mi-aș fi dorit să știu când dădeam ochii peste cap la fraza ”să nu uiți să te demachiezi” pe care o auzeam de la cei din jur care îmi doreau binele – pe vremea când eram o puștoaică încăpățânată, leneșă și de ce nu, rebelă în felul meu. 

Vreau să înțelegi mai bine ce riști și ce îți asumi implicit când faci alegerea să dormi așa, că o noapte ”nu o fi capăt de țară”. N-ai nevoie de o diplomă în medicină, nu trebuie să fii dermatolog ca să știi că dormitul nedemachiată nu e o alegere bună. Cu siguranță ai văzut cu ochii tăi cât de neprietenos este machiajul cu așternuturile tale, dar oare cu tenul tău? Hai să vorbim mai pe larg despre ce se întâmplă când dormi cu machiaj:

Când dormi cu machiaj crește riscul afecțiunilor oftalmologice

Pun pariu că nu te așteptai să vorbim din prima de ochi, dar ce am să îți spun despre ei în legătură cu acest obicei prost e poate mai important decât orice altceva, fiindcă problemele pe care dormitul cu machiaj le poate provoca ochilor sunt vizibile imediat, diferă în intensitate și pot duce până la afecțiuni ce necesită intervenții chirurgicale oftalmologice. 

Sună SF? 

Așa credeam și eu până să ajung să mă operez la ochi de niște șalazioane (chalazioane)pe care le-am provocat din cauza machiajului și a obiceiurilor proaste în legătură cu acesta, pe la vreo 17 ani. 

Vedeți voi, creionul de ochi, tușul, rimelul, fardurile, glitter-ul și genele false împreună cu adezivul lor conțin substanțe chimice care nu sunt menite să stea ore întregi pe pleoape sau linia apei. Rămase acolo, acestea cresc riscul de iritare a ochilor (de aceea de cele mai multe ori a doua zi te vei trezi cu ochii roșii), alergii (mancarimi și pleoape umflate), ochi uscați și de multe ori, așa cum ziceam, probleme mai serioase precum chalazionul. 

Genele încărcate de rimel în timpul nopții se vor rupe mult mai ușor datorită poziției și miscărilor pe care nu le putem controla, iar toate produsele care stau la baza genelor blochează sebumul pe care pleoapele noastre în mod normal îl produc pentru hidratare. Astfel se creează la baza genelor ca un mic chist, (în popor există denumirea de ulcior) care dacă nu este tratat repede cu ajutorul medicamentației recomandate de un oftalmolog și alegi să îl tratezi tu acasă de capul tău sau aștepti că ”sigur trece de la sine”, se va întări și va trebui scos prin operarea ochiului. 

machiaj ochi nedemachiat

 Pielea ta se sufocă și îmbătrânește

 Fiindcă tot suntem în plină pandemie (încă), pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă de fapt cu tenul tău când alegi să nu te demachiezi seara, aș vrea să faci un mic exercițiu și să îți imaginezi cum fiecare strat/produs cosmetic pe care îl aplici pe tenul tău este încă o mască pe care trebuie să ți-o pui. O persoană folosește în medie 5- 6 produse cosmetice doar pentru ten atunci când se machiază (primer, fond de ten, concealer, blush, bronzer, pudră) asta fără să luăm în calcul buzele și ochii ( creion de buze, ruj, gloss, creion de sprâncene, primer de fard, fard, tus, rimel, etc.) – căci și acolo e tot piele..nu? 

Să fim rezonabili și să ne închipuim totuși că ajungem cu numărătoarea pe la 7-8 produse, de bază, pe care oricine le are în casă, indiferent de buget sau experiența în machiaj. 

Așa cum ție ți-ar fi greu să respiri cu atâtea măști, așa îi este și pielii tale. 

Acoperită cu atâtea straturi de produse de machiaj care împiedică pielea să respire, aceasta nu se mai poate regenera cum trebuie. Cand dormi nedemachiată, porii pielii tale sunt blocați. În acest context, acumularea de sebum și microbi duc la apariția coșurilor, ingredientele din produse pot produce iritații sau deshidrata extrem pielea.

Tot din cauza unei regenerări necorespunzătoare pielea suferă când vine vorba de producția de colagen. Dacă acest obicei este adoptat frecvent, pielea îmbătrânește prematur, apar riduri noi și se evidențiază cele deja existente.

machiaj ten foto

 Și buzele tale suferă

Dacă te-ai trezit dimineața cu buzele extrem de uscate după o noapte de ”compromis” din punct de vedere al demachierii tenului, rujul tău este de vină. 

 

Majoritatea rujurilor slab calitative sau a celor concepute să reziste un număr îndelungat de ore pe buze conțin substanțe chimice care îți pot usca extrem de mult buzele purtate peste noapte, acțiune ce poate duce la un aspect de cruste, total inestetic la nivelul gurii. . Ce să mai spun de lenjeria ta, care cu siguranță nu e și nu va fi niciodată prietenă cu urmele de ruj. 

machiaj buze foto

Cam astea sunt urmările unei nopti în care alegi să dormi cu machiaj pe față. Acum că le știi, sunt convinsă că te vei gândi de două ori înainte să cedezi în fața oboselii, a amânării sau a oricărui alt motiv pe care l-ai invocat până acum în serile în care nu te-ai demachiat. 

Promit să revin cu un articol despre demachierea corectă, ea fiind un pas la fel de important în rutina zilnică și care dacă nu este făcută cum trebuie dăunează la fel de tare pielii și are efecte asemănătoare nedemachierii, într-adevăr, pe termen mai lung. 

Dacă vrei să citești mai multe despre cum să ai grijă de pielea ta, găsești articolele pe care le cauți, aici.

Până atunci însă, alegeți să vă respectați pielea și nu dormiți cu machiajul pe față/corp, vă spun din proprie experiență că veți regreta mai târziu. 

Citirea durează: 5 minute