Istoria machiajului – Începuturile

Argumentul

Cred cu tărie că nu avem cum să apreciem sau să înțelegem ceva până nu îi cunoaștem trecutul și evoluția. Nu știu dacă funcționează la fel și cu persoanele, vă las pe fiecare în parte să decideți asta, dar în mod cert e valabil pentru lumea industriei de beauty. Astăzi avem o varietate de produse din care să alegem, o mulțime de tutoriale și reviste din care să ne inspirăm, o întreagă listă de brand-uri care-și fac loc cu ușurință în coșul nostru de cumpărături… și totuși câți/câte dintre noi se mai gândesc la cum se făceau lucrurile înainte de existența… rimelului (spre exemplu), a marketingului și internetului?

M-am gândit să vă surprind de data aceasta cu puțină istorie dar promit că e interesantă lecția mea, iar la final, după tot ce vei afla, data viitoare când te vei așeza să te machiezi și vei ține un produs cosmetic în mână vei fi, poate, mult mai conștientă de cât de norocoși suntem că accesibilitatea, accesul la informație și tehnologia sunt cuvinte care ne guvernează prezentul.

Nu e un articol scurt, poate pare plictisitor subiectul la prima vedere, dar dacă alegi să-i dai o șansă și să-l citești până la capăt, îți promit că vei avea momente în care nu-ți vei putea crede ochilor: unele mai amuzante, altele doar surprinzătoare – toate numai bune de discutat cu prietenele tale data viitoare când subiectul „machiaj” vă mai apare prin conversații.

Să începem cu începutul…

În jurul anilor 500.000 Î.Hr. – Oamenii peșterilor din Africa și America de Sud își acopereau trupul cu noroi, aplicat cu pattern-uri decorative. Scopul? Unul dintre ele se bănuiește a fi funcția practică a noroiului care acționa ca o protecție împotriva insectelor. Acest obicei este considerat până azi primul exemplu de îngrijire corporală.

În jurul anilor 3000 Î.Hr. – Egiptenii folosesc mai mult de 30 de forme diferite de balsamuri și unguente făcute din ingrediente precum ceara de albine, ulei vegetal și grăsime animală. Cremele hidratante sunt considerate atât de esențiale încât sunt distribuite în mod constant muncitorilor și fermierilor.
Femeile egiptene au cufere elaborate unde își țin echipamentele și produsele care le ajută la machiaj și aplicarea (în general) a produselor de frumusețe. Își fac tratamente faciale cu albuș de ou, folosesc creme pentru ten și își aplică pe piele uleiuri parfumate. Tot ele își pictează fețele cu o pudră (mortală) obținută din carbonat de plumb și apă. Unghiile și le pictau cu henna, iar rujurile erau folosite în diferite nuanțe de oranj. Folosirea culorii roșu e interzisă datorită convingerilor că această culoare este asociată magiei.
Pentru a-și contura ochii, egiptencele foloseau fie pudră de kohl sau ouă de furnică zdrobite. (Da, da, ai citit bine!) Fard de culoarea roșu sau verde este obținut cu ajutorul tulpinilor plantelor, iar alte ustensile de machiaj care erau folosite includ: pistiluri din piatră (care le ajutau la zdrobirea ingredientelor), oglinzi din bronz sau argint, linguri din fildeș sau alabastru, borcănele din bronz în care își țineau cremele, piepteni din fildeș, aparate de ras, piatră ponce.

În jurul anilor 2000 Î.Hr. – Un papirus egiptean includea rețete pentru eliminarea ridurilor, coșurilor, petelor solare. Una din aceste rețete includea ca ingredient bilă de taur. Egiptenii care doreau să scape de coșuri erau sfătuiți să aplice pe față un amestec de tămâie, ulei de măsline, chiparos fărâmițat și ceară și să o înlăture după 6 zile.
Supraveghetorii opreau lucrările la piramide până când nu le erau livrate muncitorilor provizii de machiaj (kohl, malachit verde și galenă (sulfură naturală de plumb)) care era crezut că le protejau ochii muncitorilor de soare.

În jurul anilor 2500 Î.Hr. – Sumerienii inventează prima pensetă și folosesc un os plat pentru a împinge cuticulele.
Prin 1800 Î.Hr. – Praful de aur era utilizat de către bărbații babilonieni pentru a-și pudra părul.
Prin 1500 Î.Hr. – Femeile egiptene foloseau uleiuri de corp cu arome precum tămâia sau smirna să își hidrateze pielea și să o protejeze de climatul uscat.
Tot în această perioadă, soldații mesopotamieni erau plătiți în sticle de uleiuri și parfum care erau mult mai valoroase decât banii la acel moment.
1200 Î.Hr. – Egiptenii din era aceasta își machiau fața întreagă folosind produse cosmetice: creaseră farduri de pleoape din malachit (care avea o culoare verzuie) pe care îl foloseau ca să își contureze pleoapa de jos. Genele și pleoapa superioară erau înnegrite cu pudră obținută din minereu de plumb.
Prin 600 Î.Hr. – Machiajul și hainele luxoase erau simbolul tuturor Babilonienilor care aveau un rang în societate. Se spune despre un luptător ambițios numit Parsondes că s-a plâns regelui Nabucodonosor despre concentrarea guvernatorului Nanarus mai mult pe frumusețe decât pe guvernare. Când aceste plângeri ar fi ajuns la urechile guvernatorului, acesta ar fi ordonat ca luptătorul să se radă în cap și să poarte pentru tot restul vieții lui machiaj și uleiuri parfumate.

În jurul anilor 400 Î.Hr. – Femei din diferite culturi ale lumii foloseau pudre obținute din minerale zdrobite: ocru, hematit și plumb alb – pentru a-și colora pielea.
În primul secol înainte de Hristos – Femeile romane foloseau șofran sau cenușă de lemn pentru a-și colora pleoapele și antimoniu pentru a-și înnegri pleoapele, genele și sprâncenele. Fucus (o algă marină din care se obținea un pigment mov) era amestecată cu salivă și folosită ca ruj. Vopseaua albastră era folosită pentru a sublinia venele (care erau văzute ca un simbol al frumuseții). Unghiile erau date cu untură de oaie iar piatra ponce era folosită ca să înălbească dantura. (Are you in shock yet?)
În secolul al doilea după Hristos – Femeile din Palestina aplicau un mix alcătuit din amidon, plumb alb și vopsea purpurie pe fețe, ca o primă formă de blush.
Un secol mai târziu, legea Talmudică le interzice femeilor evreice să se machieze în zi de Sabat.
În 636 – Prima oglindă din sticlă e inventată. Femeile le agață (plasate în carcase elaborate, cu ajutorul unui lanț) de brâu, iar bărbații și le țin pe ale lor sub pălării.
În 1370 – Charles al V-lea al Franței primește drept cadou ceea ce se numea „Hungary water” (apa ungurească) – un toner pentru corp pe bază de alcool care conținea și rozmarin, cedru și terebentină. Săpunul era un lux, dar folosirea acestor „ape” mai alunga mirosurile urâte ale corpului.

În jurul anului 1400 – Cosmeticele, inclusiv o pastă albă (făcută din făină) care acoperea fața, devin extrem de populare printre aristocrații francezi. Femeile își smulgeau firele de păr și își îndepărtau sprâncenele total în numele frumuseții.
Prin 1500 – Femeile renascentiste foloseau un amestec de albușuri de ou și miere pentru a-și îngriji pielea. Plumbul alb era aplicat pentru a reduce apariția ridurilor iar sulfura mercurică era folosită ca ruj. Pentru a-și păstra tenurile curate, unii își spălau fața cu urină sau cu un mix de apă de trandafiri și vin. Pentru a reduce asprimea pielii, vițel crud înmuiat în lapte pentru câteva ore și aplicat apoi pe porțiunea de piele cu probleme era tratamentul la care se recurgea.
Prin 1550 – Catherine de Medici folosește un toner pentru piele făcut din ulei de migdale și frunze de piersic zdrobite. (Wow, ăsta chiar sună bine, nu?)
În anul 1597 – Apare „Gerard’s Herbal”, una dintre primele publicații care includ rețete pentru diverse creme, inclusiv una pentru acnee.

Știu că de la 1600 până în prezent e cale lungă, dar nu aș vrea să îmbătrâniți citind acest articol, așa că vă promit că revin cu o parte a doua a istoriei și evoluției (totodată) a machiajului într-un articol viitor. Până atunci, eu mă întorc la research-ul meu și vă las să vă amuzați sau oripilați (după plac) de ce făceau predecesoarele noastre în numele frumuseții.

Research: Wikipedia, Gabriela Hernandez „Classic Beauty – The history of Makeup”, Bobbi Brown „Makeup Manual”, Lisa Eldridge „Face Paint”.

Citirea durează: 6 minute