Daca ai ajuns la acest articol sigur vrei să afli mai multe despre mătreață sau dermatită seboreică, și cel mai probabil faci parte, la fel ca mine, din categoria aceea de oameni care au avut ”norocul” să se intâlnească măcar o data în viață cu această afecțiune dermatologică.

N-am să te  mint, nu prea i-am dat importanță la început crezând că e ceva minor ce trece de la sine dacă folosesc produsele potrivite.

După mulți bani cheltuiți pe tot felul de sampoane și soluții pentru scalp luate la sfatul medicilor ce niciodată nu-mi dădeau mai mult decât un diagnostic și o rețetă nu și o educație în acest sens, am decis să- mi fac propriul research ca să înțeleg o dată pentru totdeauna cum să abordez această afecțiune și de ce nu funcționează unele tratamente.

Fiindcă știu că suntem mulți interesați de subiect și sunt puține materiale complete și informative care să te ajute real să-ți faci o idee despre care-i faza cu mătreața sau dermatita seboreică, am adunat aici concluziile mele, tot ce am invățat, tot ce cred că ar trebui să știi, astfel încât atunci când îți faci o programare la medic să poți pune întrebările corecte pentru a nu-ți irosi timpul și banii, și a avea rezultatele dorite în final.

Ce este si pe cine afectează mătreața?

Mătreața este practic o formă a afecțiunii pe care medicii dermatologi o numesc dermatită seboreică, are mai multe cauze și este de mai multe tipuri, tratamentele fiind diferite în funcție de natura afecțiunii.

Mătreața (dermatita seboreică) afectează adulții în proporție de peste 50%, ea manifestându-se prin senzația de mâncărime și exfolierea scalpului.

 

Există mai multe tipuri de mătreață?

Dacă credeai că nu, trebuie să te anunț că nu e chiar așa.

Mătreața poate fi de două tipuri, fie uscată fie grasă. Care e diferența între ele?

Mătreața grasă apare, așa cum te-ai aștepta, la persoanele cărora în mod normal părul li se îngrașă foarte repede. Excesul de sebum (sebumul fiind uleiul natural produs de glandele noastre sebacee care are rolul de a hidrata pielea – implicit și scalpul) secretat în anumite perioade ale vieții precum sarcina, pubertatea, perioadele stresante în care ne atingem des părul cu mâinile sau pur și simplu atunci când nu ne spălăm pe cap în mod regulat, intră în contact cu ciuperca numită Malassezia și se formează mătreața. Acest tip de mătreață are culoarea galbenă și este uleioasă, creează mâncărimi la nivelul scalpului și un aspect de păr îngrășat la intervale foarte scurte de timp.

Pe de altă parte, mătreața uscată își face apariția -ce să vezi- la persoanele cu pielea uscată, acestea și fiind în general mai predispuse la mătreață decât cele cu pielea grasă. Deoarece pielea uscată este mai sensibilă, ea este mai predispusă mătreții în special în lunile de toamnă/iarnă, în cazul folosirii unor produse cosmetice care conțin ingrediente mai agresive cu pielea (ex. spray-uri, vopsea de păr,etc.).

În ceea ce privește aspectul, mătreața uscată este alcătuită din părți mici de epidermă (piele) de culoare albă care se desprind de scalp și stau de obicei pe firul de păr, senzație de piele care se ”strânge” și o nevoie de hidratare a scalpului. Și în cazul acesteia există mâncărimi la nivelul scalpului.

Care sunt cauzele apariției mătreții?

Se zice că dacă vrei să repari sau să scapi definitiv de ceva, trebuie să te uiți la cauze nu la efecte. Așa e și cu mătreața.

Odată ce am înțeles că ea reprezintă practic o accelerare a procesului de regenerare a scalpului (pielea noastră se regenerează în permanență pentru a se menține sănătoasă) cauzată de anumiți factori externi sau interni, știm ce să facem sau să nu mai facem dacă vrem cu adevărat să scăpăm de mătreață (dermatită seboreică) și să n-o mai lăsăm să se instaleze pe viitor.

Posibile cauze ale apariției acesteia pe care e bine să le iei în calcul, sunt:

Ciuperca Malassezia

Această ciupercă este de fapt declanșatorul  mătreții. Nu te panica însă, trebuie să știi că ea se găsește pe scalpul nostru în mod normal, doar că aproximativ 50% din noi ne confruntăm cu o sensibilitate a scalpului la această ciupercă și astfel reacția rezultată este mătreața. Ca să înțelegi mai bine care e rolul acestei ciuperci și cum îți face ea cadouri nedorite, află că mătreața este rezultatul unui cerc vicios pe care această Malassezia il întreține prin transformarea uleiurilor de la nivelul scalpului în acid oleic, care, la rândul lui determină o reacție nedorită accelerând astfel procesul de regenerare a pielii, si tot așa.

 

Temperatura externă

Uneori, temperatura la care scalpul este expus poate influența apariția mătreții datorită deshidratării pielii capului. Astfel, dacă ești obișnuit/ă să te speli pe cap cu apă fierbinte, dacă te usuci pe păr cu uscătorul setat la cea mai mare temperatură, dacă te expui la soare/ plajă în zilele toride de vară, există o șansă mare ca mătreața pe care o ai să fie cauzată de unul dintre aceste obiceiuri nesătătoase.

 

Vitamine și minerale

Deficitul de vitamine și minerale din organism poate fi un factor important când vine vorba de apariția dermatitei seboreice. Niacina (adică vitamina B3), riboflavina (vitamina B2) sau vitamina B6 pot fi extrem de importante când vine vorba de această afecțiune. Ai grijă la dieta ta și cere-i medicului tău dermatolog o trimitere și către analize, uneori te poate ajuta mai mult decât crezi.

Igiena scalpului

Acum o să-mi sară în cap probabil toți aceia care promovează spălatul pe cap la 10 – 12 zile, căci am văzut că este un trend acum. Nu zic că e total greșit să faci așa (deși cred că 12 zile e cam mult), doar că nu mi se pare corect să propunem/ adoptăm acest stil de viață cu toții, pentru promisiunea unui păr mai sănătos.

Înainte de a lua hotărâri pentru părul tău influențate de rețete care funcționează pentru alții, adu-ți aminte că suntem diferiți și avem, implicit, tipuri de ten diferite. Dacă persoanele cu tenul uscat pot foarte bine rezista până la o săptămână, chiar 2 fără să se îngrijească de spălarea părului (dorind astfel să provoace scalpul să se hidrateze singur), cei care deja au un ten gras dacă vor face asta se vor condamna singuri la apariția dermatitei seboreice.

Există și reversul medaliei, dacă te samponezi prea des pe păr poți provoca o uscare excesivă a scalpului și o deshidratare care ulterior să provoace apariția mătreții. Cum e deci bine să faci?

Întreabă-ți medicul dermatolog la consult, ce tip de ten ai și cum ar trebui să îl îngrijești corect. El va fi cel mai în măsură să îți recomande (preferabil în urma unei examinări detaliate) o rutină care să funcționeze pentru tine și produse potrivite nevoilor tale.

 

Hormonii

Mai țineți minte când vă ziceam de analize? Ei, dacă tot faceți un drum la laborator, poate nu e rău să vă verificați și hormonii, mai ales dacă sunteți la pubertate sau bănuiți că puteți fi însărcinată. Hormonii sunt principalii responsabili cu producția de sebum, astfel că orice schimbare pe care o observați la nivelul scalpului poate semnala dereglări hormonale pe care nu e bine să le treci cu vederea. Întreabă-ți medicul dermatolog dacă se pune problema în cazul tău, și cu siguranță dacă este nevoie el te va direcționa spre un medic endocrinolog ulterior.

 

Apa și vopseaua

Dacă de vopsea bănuiai cumva cumva că nu e chiar cea mai sănătoasă pentru scalpul și părul tău, sunt sigură că apei cu care te speli pe cap nu i-ai dat prea mare atenție, așa-i?

Vopseaua de păr conține in majoritatea cazurilor substanțe care agresează pielea capului și care provoacă, mai ales la persoanele cu tenul uscat, apariția mătreții, o mătreață întreținută apoi cu fiecare vopsit pentru a ”improspăta culoarea”. De aceea cel mai bine e să descoperi dacă ai tenul și scalpul uscat, să folosești produse de îngrijire specifice lui și să te adresezi unui specialist când vine vorba de vopsit, căruia să-i dai detalii despre tipul tău de ten și  despre faptul că hidratarea și folosirea unor produse blande cu pielea sunt absolut esentiale pentru tine.

Dacă vorbim de apă, ferește-te de apa dură, care nu este limpede. Asta e valabilă atât pentru prevenția mătreții, dar și pentru pielea de pe corp în general. Apa dură agresează scalpul, iar unul sensibil deja imediat va reacționa prin apariția mătreții.  Ca să eviți asta poti folosi apă filtrată, sau pur și simplu achiziționează un cap de duș care face asta pentru tine.

Mătreața nu e doar pe cap?

Ei bine, uite că nu!

Uite că poate nu știai, dar mătreața apare pe mai multe zone ale corpului cu pilozitate mărita, nu doar la nivelul scalpului, deși aceea e cea mai frecventă deoarece acolo sunt cele mai multe glande sebacee.

  • Mătreața sprâncenelor – La fel ca și zona scalpului, zona sprâncenelor poate fi afectată de mătreața provocată fie de ciuperca Malassezia, fie de utilizarea unor produse care agresează excesiv zona ( vopseaua de sprâncene, creioane și farduri de sprâncene și chiar masarea excesivă a lor).
  • Mătreața feței – Mătreața la nivelul feței se manifestă prin exfolierea unor bucățele de piele uscată dar cu aspect gras. De obicei este provocata de ciuperca Malassezia.
  • Mătreața axială /inghinală – Acestea arată la fel ca mătreața scalpului iar cauza lor cea mai frecventă este dermatita seboreică sau atopică. Deși afectează stima de sine și te poate panica inițial crezând că situația e gravă, este totuși ușor de tratat.

 

Te poate ajuta să faci mătreață (factori de risc)

  • Anumite afectiuni precum eczema sau psoriazisul, boala Parkinson sau virusul HIV sunt factori de risc ce măresc predispoziția unor persoane la apariția mătreții.
  • Noptile nedormite, stresul și oboseala acumulată se fac responsabile pentru câteva afecțiuni ale pielii, printre care și dermatita seboreică, datorită unui sistem imunitar slăbit.
  • Medicamentele – uneori medicamentele măresc sensibilitatea pielii și cresc riscul de apariție a mătreții ( ex medicamente care tratează Lupus, alte boli autoimune)
  • Dacă ești bărbat. Da, nu glumesc și nu fac discriminare, e dovedit faptul că bărbații suferă de mătreață mult mai des decât femeile.

Bun, acum ai o idee mai clară despre ce este, care sunt cauzele ei, cum se manifestă și ce factori de risc pot determina apariția mătreții. Cum rămâne deci, cu tratamentul? Așa cum probabil ai observat dacă ai fost pe la medici dermatologi în încercarea de a găsi o soluție pentru dermatita seboreică sau dacă ai dat măcar o dată search pe Google după un produs pentru mătreață, tratamente sunt multe, și poate fi cel puțin frustrant procesul de alegere a unuia dacă o faci de capul tău sau dacă descoperi că ce ai ales nu dă rezultate. Hai să îți explic putin mai multe despre asta…

 

Tratarea mătreții (dermatitei seboreice)

Mătreața poate fi combătută cu un tratament correct și de durată dacă dorești prevenirea reapariției ei. Fie că vorbim despre produse topice, fie de medicamente, toate sunt eficiente într-o mai mica sau mai mare măsură. Cele mai frecvent utilizate substanțe în combaterea dermatitei seboreice (mătreții) fiind ketoconazol, acid salicilic, seleniu, zinc piritiona și gudron.

Tratamentul medicamentos este extrem de important în combaterea mătreții/dermatitei seboreice, e mult mai efficient decât sampoanele și restul produselor și este cel pe care doar medicul tău dermatolog îl va prescrie dacă el consideră că este nevoie.

În această categorie intră șampoanele antiinflamatoare care acționează prin oprirea procesului inflamator ce determină o regenerare a pielii accelerate, pe care noi o percepem ca mătreață. Tot aici intră și produsele pe bază de cortizon (de obicei soluții pentru scalp) menite să reducă senzația de mâncărime, roșeața și inflamația de la nivelul scalpului.

Dacă ne îndreptăm privirea spre produsele cosmetice, singurele eficiente sunt cele din farmacii (dermato-cosmetice), care sunt special formulate ca tratamente pentru acest tip de afecțiune, au o listă de ingrediente eficiente și prietenoase cu scalpul tău, și sunt de cele mai multe ori dezvoltate cu ajutorul medicilor dermatologi. Sunt absolut convinsă că ti-au trecut deja câteva prin mână dacă te confrunți cu mătreața de ceva timp, dar dacă nu, îți las mai jos o listă cu câteva din cele mai cunoscute/ eficiente de pe piață pe care le puteți achiziționa direct de aici, cu efortul unui singur click. 

Vichy Dercos Anti Pelliculaire DS pentru păr normal/gras

Nizoral Anti Dandruff shampoo

La Roche Posay Kerium DS

Seboderm Sampon anti-mătreață cu Ketoconazol 2%

Ducray Kelual DS

Bioderma Node K

Bioderma Node DS+

Ducray Squanorm șampon pentru mătreață uscată

ACM Novophane DS (mătreață moderată)

ACM Novophane K împotriva descuamării cronice

Cystiphane D.S.

Cystiphane Sampon pentru normalizarea scalpului

Kerastase Specifique Bain Anti-pelliculaire 

De cele mai multe ori medicul tău dermatolog te va îndrepta spre ele, fiindcă sunt cea mai rapidă soluție la problemă. Totuși, trebuie să știi că deoarere acestea sunt sampoane tratament, este extrem de important să respecți in totalitate instrucțiunile de pe ambalajul lor referitor la frecvența spălărilor, timpul de acționare și perioada tratamentului. Nerespectate, acestea pot duce în primul rând la persistența problemei dar uneori chiar și la agravarea ei, acel tratament nemaifiind eficient ulterior (scade sensibilitatea la substanța activă).

E bine deci dacă te apuci de o trabă, să o duci până la capăt, și să nu te grăbești în a te opri imediat cum vezi rezultate, chiar dacă de obicei acestea apar imediat atunci când utilizezi astfel de produse.

Sfaturi despre curățarea părului

Ca reguli generale atunci când alegi produsele de curățare a părului e bine să ții cont de următoarele lucruri:

  • Produsele tratament (sampon antimătreață) se folosesc strict pentru a elimina problema, pe o perioadă delimitată de timp, de obicei de 2 ori pe saptamana sau în cazuri mai grave la sfatul medicului zilnic până se observă îmbunătățiri iar apoi o data la câteva zile până la finalizarea tratamentului. Pentru a își face bine treaba astfel de sampoane au nevoie de un timp de acționare pe scalp, care de obicei e între 5 și 10 minute, abia apoi fiind înlăturat prin clătire, niciodată cu apă fierbinte sau rece.

 

  • Produsele pentru uz zilnic (sampon pentru utilizare frecventă) trebuie să fie mult mai lejere ca și formulă și să nu încarce firul de păr și scalpul. De obicei este recomandat persoanelor cu ten/ scalp gras (extre de gras) care ar beneficia de eliminarea zilnică a acumulării de sebum, dar există oricând riscul agresării în exces a scalpului șau apariția mătreții, folosit într-un context nepotrivit. Sfătuiește-te cu medicul tău dermatolog dacă un astfel de produs ți-ar fi potrivit tie.

 

  • Ca o ultimă regulă, samponul, balsamul și masca ta de păr ar trebui să fie tot timpul alese în concordanță cu firul tău de păr și tipul pielii tale. Dacă alegi produsele corect ținând cont de aceste repere, ai șanse foarte mari să nu creezi niciun dezechilibru la nivelul scalpului și mătreața să nu te viziteze prea curând. În ceea ce privește întrebarea de pe buzele tuturor:

”E adevărat că produsele pentru păr ar fi bine să fie schimbate la ceva timp?”, răspunsul e da.

Dacă totul e ok și produsele funcționează pentru tine, nu ai de ce să le schimbi momentan. Dacă în schimb vezi că rezultatele în urma folosirii lor nu mai sunt ca la început, părul arată și se simte altfel și nu mai ești chiar mulțumit și impresionat de ele, poți opta pentru alte produse. De obicei e bine să faci asta o data la 6 luni.

Cert este că orice produse ai folosi -și cu cât mai multe cu atât mai atent/ă ar trebui să fii – clătirea incorectă și incompletă a scalpului este una dintre cele mai des întâlnite greșeli în spălarea părului care  poate duce la apariția mătreții.

Mătreața – tratamente naturiste – o altfel de abordare

Adică pe scurt, ce poți face repede și eficient la tine acasă pentru a scăpa de mătreață. Și crede-mă, poți face ceva!

Funcționează de minune :

  • Clătirea părului cu oțet (oțetul schimbă ph-ul, îl echilibrează, fapt care duce la omorârea ciupercii Malassezia)
  • Măști de tip DIY împotriva mătreții (pentru a fi eficiente acestea ar trebui să conțină ingrediente precum: ceai verde, infuzie de urzici, zeamă de lămâie, oțet de mere, ceapă, usturoi, iaurt, banana, avocado sau ulei de măsline)
  • Clătirea părului cu infuzii din plante precum infuzia de urzici, infuzia de ceai verde (antibacterian).
  • Comprese cu ser fiziologic

 

Și daca ai scăpat, cum faci să nu reapară?

Ei bine, dacă ești în punctul ăsta, felicitări. Cel mai probabil ai găsit un medic bun, un tratament bun sau pur si simplu te-ai documentat și tratat singur acasă cum ai putut mai bine. Trebuie să știi însă că nu se termină totul aici.  Șansele de recidivă sunt foarte mari când vine vorba de mătreață, iar dacă nu mai vrei să treci iar prin tot ce ai trecut, ar trebui foarte serios să:

  • Identifici cauza apariției mătreții și tipul acesteia corect.
  • Menții o igienă a părului și scalpului (părul trebuie spălat în mod normal la 2-3 zile, regulat. Șamponarea zilnică poate duce la deshidratarea și agresarea scalpului și e acceptată doar în cazuri de păr extrem de gras)
  • Folosești produse cosmetic potrivite tipului tău de păr și ten
  • Îți cureți frecvent instrumentele de păr (peria, pieptănul, ondulatorul, placa, etc.)
  • Nu imprumuți sau folosești ustensilele altcuiva de păr
  • Petreci mai mult timp în aer liber, dar ai grijă la expunerea la soare, scalpul este afectat de ultraviolete și o arsură/ deshidratare a lui poate duce și ea la apariția mătreții.
  • Dormi 8h pe noapte și faci mișcare măcar 30 min în fiecare zi pentru a elimina stresul, căci joacă un rol extrem de important în apariția mătreții și a altor boli de piele precum eczema sau psoriazis.

Gata. Abia acum ți-am spus tot ce am învățat eu despre mătreață. 😊

Nu știu dacă ai avut răbdarea să ajungi până la finalul articolului, dar dacă ai avut-o sper din suflet că ai aflat ceva nou, sau găsești ceva util printre rândurile de aici; iar dacă nu, scrie-mi și spune-mi ce am omis, ce concluzii ai tras din propria ta experiență în luptă cu mătreața/ dermatita seboreică și crezi că merită împărtășit cu noi.

Te las, și până la următorul articol, dă-i scalpului tău atenția cuvenită, ca să nu-i dai ocazia de a te surprinde.

Ah, și nu uita, uneori (de cele mai multe ori) psihicul tău e principalul aliat când vine vorba de mătreață sau dermatită seboreică. O doză bună de positivism și-ai să vezi cum treburile se aranjează de la sine. Nu-ti pierde stima de sine sau speranța, vei găsi tratamentul care funcționează pentru tine, și, într-un final, echilibrul.

Dacă vrei să citești mai multe despre păr, găsești un articol interesant despre căderea părului, aici.

Pupici!

Citirea durează: 13 minute